Opera Națională București deschide stagiunea 2018-2019 cu premiera spectacolului „Otello”

0
166

Spectacolul este programat pentru sâmbătă, 29 septembrie și duminică, 30 septembrie, începând cu orele 18:30. Regia artistică, decorul și luminile poartă semnătura maestrului Giancarlo del Monaco, costumele sunt realizate de Stella del Monaco. Asistent de costume este Ricardo Coelho, iar asistent de regie Alex Nagy. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mihnea Ignat.

În cadrul premierei mondiale, care a avut loc în anul 1887 pe scena renumitei Scala din Milano, publicul a rechemat soliștii în aplauze pe scenă, nu mai puțin de 20 de ori, ovaționând: „VIVA Verdi!”.

Creația verdiană a reprezentat prin excelență o împletire perfectă a artei dramatice cu muzica. De-a lungul secolelor, „Otello” s-a dovedit a fi o capodoperă care s-a evidențiat nu doar prin simbolurile filosofice, ci și prin trăirile  tulburătoare și puternice ale personajelor, din punct de vedere teatral.

Giancarlo del Monaco, fiul marelui tenor Mario del Monaco, s-a născut la Lancenigo di Treviso pe data de 27 decembrie 1943. A pus în scenă peste o sută de opere în teatre prestigioase din: Berlin, Buenos Aires, Barcelona, Madrid, Bologna, New York, Los Angeles, Washington, Milano, München, Napoli, Paris, Pechin, Roma, Stuttgart, Sevilla, Torino, Viena, Zürig etc. În 1991 realizează prima sa regie la Metropolitan Opera din New York. După marele succes obținut cu opera „La Fanciulla del West”(Fata din Vest), urmează numeroase lucrări la fel de importante: „Stiffelio”, „La Forza del destino”(Forța destinului), (a cărui punere în scenă a fost premiată de Institutul American de Studii Verdiene), „Simon Boccanegra”. De asemenea a pus în scenă importante producții precum, „Andrea Chenier”, „Francesca da Rimini” sau „Cavalleria Rusticana”și„ Pagliacci”, la Opera Bastille din Paris. În perioada în care a fost Director General la Bonn, a fost numit consultant în cadrul Ministerului Culturii pentru lucrările de reconstrucție ale teatrelor de Operă din România.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Operei Naționale București sau online, la http://tickets.operanb.ro .

Partener oficial: Enel România

Sponsori: Aqua Carpatica, Zarea, Leonidas, Agapitos Cofetărie

Partener: Artmark

Partener de tradiție: RFI România

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Romantic FM, Gold FM, Radio Seven, Observator Cultural, Agerpres, Business Review, Ziare.com, Business24, Raftul cu Idei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here