TELEFONIA 5G, ANUL 0

0
35

România ar putea intra în era 5G la sfârșitul anului viitor! ANCOM a anunțat că va finaliza până la data de 15 decembrie 2019 licitația pentru frecvențele care vor fi utilizate în serviciie de comunicații mobile din noua generație. O decizie privind procedura de acordare a licențelor 5G trebuie să fie adoptată până la data de 31 iulie 2019. Până atunci, autoritatea de reglementare trebuie să elibereze banda de 700 MHz și să aloce o nouă frecvență pentru serviciul de televiziune digitală terestră. 

ANCOM a dezbătut și adoptat astăzi împreună cu industria, în cadrul unei ședințe a Consiliului Consultativ, planul de măsuri și calendarul național privind alocarea benzii de frecvențe 470-790 MHz, precum şi opțiunile de reglementare asociate, sub forma unei foi de parcurs naționale privind alocarea și utilizarea viitoare a benzii de frecvențe 470-790 MHz. “Odată cu consultarea pe tema benzii de 700 MHz, am agreat practic calendarul punerii la dispoziţie a spectrului radio necesar implementării tehnologiei 5G în România. Vom finaliza toată documentaţia acestei licitaţii, care înseamnă inclusiv preţuri de pornire, până în luna iulie 2019 şi vom încheia licitaţia pentru spectru cel târziu în decembrie 2019”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Foaia de parcurs națională privind alocarea și utilizarea viitoare a benzii de frecvențe 470-790 MHz poate fi consultată aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here