SĂ NE LUPTĂM PENTRU PACE PÂNĂ CÂND N-O SĂ MAI RĂMÂNĂ PIATRĂ PESTE PIATRĂ PE TOT PĂMÂNTUL!

0
61

După uimitorul film de propagandă, marca PSD, care încerca să acrediteze ideea că 20.000 de români s-au strâns pe Stadionul Național ca să o huiduie pe Simona Halep, un alt moment exploziv se arată la orizont: “Toate galeriile în stradă, pe data de 10 august“. Este un eveniment programat pe Facebook, prezentat într-o cheie evazivă, cu trimiteri neclare la “Romanii frumosi”, “lupta pentru România” și “viitorul nostru”, fără să definească exact cauza pe care o susține sau de ce parte a baricadei se situează. 10 august nu e o zi aleasă întâmplător! Este ziua în care oponenții Puterii din țară, dar și foarte mulți români din diaspora, au anunțat o mobilizare gigant, în replică la mitingul PSD de săptămâna trecută. Chiar și în condiții normale, ideea de a chema la un loc mai multe galerii de fotbal recunoscute pentru rivalitățile extreme este cel puțin suspectă. În contextul unui miting antiguvernamental, prezența ultrașilor este echivalentă cu o provocare, dacă nu cumva este chiar un statement.

Dacă evenimentul anunțat pe Facebook este doar inițiativa extrem de ciudată a unui om care nu poate judeca riscul iminent al unui astfel de gest, cineva trebuie să îi explice ca anumite tipuri de provocări nu mai pot fi considerate inocente. Daca a fost doar ideea unui singur om, liderii ultrașilor nu îi vor da curs. Își vor opri camarazii să se amestece într-un joc periculos, care nu este al lor și care are toate șansele să se termine foarte prost. Dacă în spatele acestei provocări se află altceva, instituțiile statului trebuie să identifice rapid despre ce și despre cine este vorba.

În fine, dacă pe 10 august (sau altă dată), câteva armate rivale vor sta față în față, lucrurile devin extrem de grave. Nu pentru că vreo câteva sute de musculoși nervoși s-ar putea cotonogi a suta oară între ei, și nici pentru că unii dintre manifestanții obișnuiți ar putea fi fugăriți pe traseele pe care părinții lor alergau acum 29 de ani de frica minerilor. În primul rând, va fi semnalul că faza diatribelor, înjurăturilor și scandalurilor verbale s-a terminat. Că lupta “de idei” coboară în stradă, cu toate instrumentele din dotare, cu soldații fiecărei tabere gata de o confruntare fără reguli și fără arbitru. Este extrem de grav și pentru că am mai trecut de vreo câteva ori pe străduța asta întunecată și foarte îngustă. La Revoluție, în martie 1990 la Târgu Mureș și la Mineriade, prietenii României așteptau cu sufletul la gură să ne salveze de la dezastru. Să intervină “boots on the ground” ca să opreasca măcelul, epurările etnice, războiul civil sau orice-o mai fi fost pe-aici… Să salveze oamenii, chiar cu riscul de a provoca dispariția unui stat care nu își mai poate apăra propriii cetățeni și nu își mai poate justifica existența. Ca în toate meciurile corecte din istorie, evenimentele au fost prezentate mereu în avanpremieră în presa internațională, cu aproximarea numărului de morți și răniți. Toate evenimentele de mai sus au avut ceva ciudat, aparent ilogic, neverosimil în desfășurarea lor. Niciunul nu ar fi trebuit să se producă, cel puțin nu în felul în care s-a desfășurat. Niciunul nu a fost clarificat până la capăt. Și în niciunul dintre cazuri, nimeni nu e în stare să spună cum a început, de fapt. De fiecare dată ne-am mulțumit să acuzăm suspecții de serviciu, pe nefericiții și pe netrebnicii care au avut neșansa și lipsa de inspirație de a ieși în față. Justiția a căutat toți acarii Păun cu pașaport românesc, dar nu a avut niciodată viză de ieșire din țară, deși ancheta niște evenimente cu desfășurare internațională și cu determinări geopolitice absolut evidente. Chiar și așa, poate că ar fi avut mai mult succes dacă ar fi urmărit nu doar vinovații de serviciu, ci ar fi căutat în primul rând idioții utili, acei nevinovați de serviciu care pornesc întotdeauna marile evenimente istorice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here